Olanda-Piţurcă: 8-1 ŢIGANUL CÎND S-A VĂZUT ANTRENOR A RÎS DE UN ÎNTREG POPOR!

Am obosit de cînd tot scriu despre acest Piţurcă. Urît ca dracul, negru şi la faţă, şi la inimă, acest puradel nelegiuit al mahalalelor ţigăneşti a ajuns (şi încă se menţine) în prim-planul vieţii unei societăţi. Dintr-un ţigănuş cu muci la nas şi ciorditor, care avea drept cer deasupra capului doar coviltirul căruţei, boracul a progresat, urmînd Şcoala Barbutului. A stat şi la pîrnaie, fiindcă, pe vremea regimului socialist, frecarea babaroaselor se pedepsea exemplar. Mi-l şi imaginez, cu ochii minţii, pe tuciuriul cu faţă de milog, cum palma zarurile şi ce emoţie avea cînd golea buzunarele altor haimanale. Cît de nenorocit poţi să fii ca să-ţi petreci adolescenţa şi tinereţea scuipînd în palmă şi „bărbierind“ două pătrăţele de os, implorîndu-l pe diavol să-ţi dea ceva mai mult noroc decît un alt parlagiu? În timp ce eu citeam Balzac şi Goethe, aschimodia din sălaşele ţigăneşti ale Olteniei zguduia zarurile cu o palmă şi se masturba cu alta, ca la zidul morţii, clădindu-şi viaţa pe cea mai primitivă roată a norocului. Noroc care avea să-i surîdă din altă direcţie: nu de la zar, ci de la băşică. Fiindcă negrişmanul alerga pe papainoage, cu capul înclinat la 6 fără un sfert, şi încerca să scape de păduchi cu ajutorul fotbalului. Nu ştiu cum a ajuns la Steaua Bucureşti. Aici, nici una, nici două, a dat 6-6: mai exact, s-a vîrît pe sub pielea lui Valentin Ceauşescu. Atunci cînd l-am văzut eu, de aproape, pe individul ăsta cu nume de poreclă, Piţurcă, am trăit o mare uimire: pur şi simplu, borîtura îl fascina pe fiul cel mare al şefului Statului, care îl privea ca hipnotizat! N-am înţeles, niciodată, ce alchimie se petrecea în mintea beizadelei, care, din student la Londra şi cercetător la Institutul de Fizică Atomică, zăbovea prin canalele sordide ale dialogurilor de lungă durată cu un specimen rudimentar, incapabil să lege mai mult de 10-15 cuvinte („Să moară mama!“, „Ce p… mea?“ ş.a.m.d.). Această suspectă atracţie l-a făcut pe Valentin Ceauşescu să nu îl primească, la Steaua, pe Hagi, pentru Cupa Intercontinentală, în meciul de la Tokyo; am fost acolo şi m-a durut sufletul, mai ales cînd îl vedeam pe Bölöni, gol puşcă, întins pe o saltea şi tratat de nişte acupuncturişti asiatici, fiind incapabil să joace, situaţie în care Hagi era necesar ca aerul. Dar s-a opus Piţurcă, ulcerat de oftică. Abia pentru meciul de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, a fost convins Valentin, de unchiul său, generalul Ilie Ceauşescu, să se înmoaie şi să nu mai asculte, orbeşte, de invidios. Aceeaşi fascinaţie o exercită, acum, golanul ăsta de Piţurcă faţă de un alt om superior, Viorel Păunescu – şi acesta se uită în gura lui ca în orificiul unui Oracol, suferind o metamorfoză pe care legile psihologiei şi comportamentului uman nu o pot explica. Pe astfel de oameni s-a cocoţat spoitingirul ăsta, făurindu-şi o aură de om important, care tace de profund ce e. În realitate, el tace de bou ce e, iar imensa lui prostie se constată la dialogurile cu presa, unde slobozeşte numai tîmpenii, cu o mimică de nepot de bulibaşă, prins la furat găini. Lipsa de caracter şi de valoare umană a acestui cocalar se vede în modul infect în care el se comportă cu propriul său copil, şi, implicit, cu mama acestuia. Rog să nu mi se spună că nu e bine să te amesteci în viaţa privată a altcuiva: atunci cînd e vorba de antrenorul Naţionalei de Fotbal a unei ţări, care ar trebui să fie un model pentru jucători, nu să inducă o stare de spirit proastă, de cotoială vagaboandă, mie, unul, nu-mi e indiferent ce se întîmplă. Aproape nu e zi, şi nu e ziar, din care să nu aflăm că el, Parpanghel, refuză să se supună unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care îl obligă să-i plătească propriului său băieţel pensie alimentară. Atîta murdărie morală e în magherniţa sufletească a fantelui de culoare, încît el nu se întreabă: din ce trăieşte acel omuleţ de 5 ani, are hăinuţe, pofteşte la vreo jucărie sau portocală? Nu-mi puteam imagina că un sportiv poate fi atît de ordinar – cu cine? Cu propriul său copil! La fel de mizerabil s-a purtat Întunecimea Sa cu Adrian Mititelu, pe care l-a împrumutat cu o sumă de bani (în jur de 100.000 de euro, ceva de genul ăsta), după care s-a comportat de parcă el ar fi fost Banca Angliei, aplicîndu-i tot felul de amenzi şi penalităţi, de-a ajuns datoria la ameţitoarea sumă de 8.000.000 de euro (?!). Apoi, Federaţia Română de Fotbal, privatizată de un alt bandit, a dezafiliat clubul craiovean, eliminîndu-l din Divizia A şi trimiţîndu-l la pitici, sau pe maidanul din spatele Bisericii Madona Dudu! Nici în fundul Africii nu s-a mai pomenit o complicitate atît de strigătoare la cer! Ne întrebăm: cum de a fost posibil ca o piază-rea, cu suflet de cariocă neagră, ca acest Piţurcă, să se menţină în funcţia de antrenor al Naţionalei de Fotbal, atîţia ani, deşi el e ciuca bătăilor, e prost ca noaptea şi de o încăpăţînare de măgar mort? Uite, de-aia! Îl menţine cel care, el însuşi, se menţine în fruntea FRF de mai mult de 20 de ani, prin şmecherie şi alba-neagra. Dar, ce vină au milioanele de români? Cu ce au greşit aceştia, de-i suportă pe doi aurolaci la pupitrul de comandă al sportului-rege? N-are nimeni ac de cojocul lor? Nu-i dă, nimeni, cu zgaibaracele în sus? Faţă de astfel de jigodii abuzive nu e valabilă nici o LEGE? Comisiile de resort ale Parlamentului sînt neputincioase? Dar, pentru numele lui Dumnezeu, fotbalul românesc trăieşte acum, pe „mîinile moarte“ ale lui Victor Piţurcă şi Mircea Sandu, o CATASTROFĂ! Ne-am întors cu 50 de ani în urmă, cînd Naţionala încasa 6-0 de la te miri cine, pe bandă rulantă. Această „serie neagră“, de 1-4 şi 0-4, cu Olanda, ne-a scos de pe orbita fotbalului European, aruncîndu-ne în lumea a IV-a. E un coşmar. Fiindcă e clar că NU acesta e nivelul fotbalului nostru. Atunci cînd o echipă de club, Steaua, bate şi elimină echipa – fanion a Olandei, în Liga Campionilor – dar după nici trei săptămîni, reprezentativa Olandei zdrobeşte reprezentativa României cu 4-0, fără a forţa, nu se întîmplă nimic paranormal – se întîmplă că şi-a băgat dracul coada. Iar dracul ăsta e Piţurcă, un golan bătrîn şi fără creier, dar de o încăpăţînare diabolică. După calvarul cu Ungaria, cînd am scăpat ca prin urechile acului, toată lumea i-a spus aşa-zisului antrenor să facă echipa pe osatura celei mai în formă echipe, care impusese respect chiar olandezilor. Dar, barbugiul de profesie de-aia e barbugiu, să-şi forţeze norocul, să meargă la caterincă. Aşa că a alcătuit formaţia după cum i-au şoptit viermii din creierul lui, aceasta fiind chiar mai anapoda decît cea folosită la Budapesta. Simţindu-se „în vînă“, ţiganul a crezut că e momentul să-i mai tragă o copită lui Adrian Mutu, astfel încît nu l-a băgat în primul 11. Nici pe Alex Chipciu. Adică tocmai pe cei care marcaseră la Budapesta! Trebuie să ai multe, foarte multe cruci în sînge ca să jigneşti o ţară întreagă, în halul ăsta. Bine, în schimb, că a intrat şontorogul leneş, Dodel Tănase. Eu, unul, cînd îl văd pe ăsta ce puturos şi bezmetic este am impresia că am deschis televizorul la Teleenciclopedia şi văd o maimuţă din rasa aia, care se caţără, alene, de pe o cracă pe alta şi doarme pe ea. Toată presa l-a făcut zob pe ratatul ăsta cu un picior mai scurt şi cu altul ca proteza lui Prigoană, am crezut că n-o să-l mai vedem niciodată, decît la fazele de rîs, cu ratangii care o dau în bălării – numai cărpănosul Piţurcă şi-a făcut ambîţul şi l-a băgat titular. Dacă ar fi avut altceva în cap, în afară de babaroase, în locul lui Tănase l-ar fi introdus, de la început, pe Latovlevici – evident, acesta nu putea juca fundaş dreapta, post în care Raţ s-a descurcat bine, dar sîrbul putea fi un excelent mijlocaş ofensiv, care ar fi imprimat un alt curs al jocului. O altă dovadă de tembelism sinistru e folosirea, din primul minut, a unui alt parazit, Bogdan Stancu. Ştiţi care, autorul celei mai penibile ratări din fotbalul mondial al ultimilor ani, cînd singur, cu poarta goală, a trimis mingia paralel, către fanionul de la corner. Nu te poţi numi fotbalist cînd eşti în halul ăsta de paralitic. Un cărucior cu baterii pentru acest Stancu, să alerge la Jocurile Paralimpice, în locul lui Pistorius, că tot e ăsta închis. Aşadar, recapitulez, ca să se priceapă mai bine: impostorul ăsta de Piţurcă, cu mecla lui de curcă (băga-i-aş în cur o ţurcă) nu-i bagă pe autorii celor două goluri din meciul cu Ungaria, Adrian Mutu şi Alex Chipciu, umilindu-i pe banca de rezerve, dar intră cu nişte zombi siniştri, Cristian Tănase şi Bogdan Stancu! Nici dacă ar fi fost un duşman, înverşunat, al României, nu şi-ar fi bătut joc, în halul ăsta, de milioanele de suporteri! Aici se vede că acest Piţurcă e nebun de legat. Iar cei care îl ţin în braţe sînt mai nebuni ca el. Dar ce vină au românii? Cine permite unor idioţi dovediţi să facă ferfeniţă palmaresul fotbalului românesc? Mai citiţi o dată, ca să pricepeţi, mai bine, proporţiile dezastrului: scorul total e de 8-1 pentru Olanda! Cu cine? Cu o Echipă Naţională care, mai anii trecuţi, învingea Argentina, Columbia, Anglia, Germania etc. Cum am decăzut atît de rău? Ce s-a întîmplat? Cine are dreptul să batjocorească Imnul de Stat şi Tricolorul acestei ţări? Ţiganul Piţurcă! Şi acest jucător mediocru, de nota 6, Mircea Sandu! Ei s-au înfipt, cu ghiarele şi cu dinţii, în trupul fotbalului românesc şi nu se mai dau plecaţi. Fir-aţi ai dracului de nenorociţi! Aţi distrus şi singura bucurie care le mai rămăsese românilor! Indiferent ce aţi face de acum înainte, indiferent ce explicaţii aţi da, cu gurile voastre de canal, răul, imensul rău, s-a produs: România s-a făcut de rîsul lumii! Dacă asta aţi vrut, aţi reuşit. Voi faceţi parte din acea categorie blestemată de indivizi care fac răul – bine şi binele îl fac rău.  Ce dîră de sulf pestilenţial lăsaţi în urma voastră! Ce-o să vă mai tăvălesc eu, în pamfletele mele (cum e şi acesta, de altfel), pînă o să vă ia Domnul Dracu’ la el! Şi cît de rău îmi pare că nu mai trăiesc marii scriitori şi cronicari de fotbal Eugen Barbu şi Fănuş Neagu, să vă facă la pielea goală, să vă ungă cu smoală şi să vă rostogolească prin fulgii unor metafore caustice! Bine că trăiţi voi, putregaiurilor, profitorilor, nesimţiţilor. Voi, care faceţi umbră pămîntului degeaba. Voi, care aţi îndoliat un popor întreg. Voi, care ar trebui să fiţi bătuţi cap în cap, pînă o s-o luaţi la trap şi o să vă iasă zegrasul din tărtăcuţele alea care cer palme. Aţi devenit cioclii fotbalului românesc şi numele vostru va rămîne, veşnic, de ocară. Fotbalul nu e un război, desigur – dar faţă de terorişti ca voi, e mai mult decît un război. N-avem ce căuta în Brazilia. Mai bine ne reprezintă primarul-conservă, Radu Mazăre, la cîrma unei echipe de 11 paraşute în fundul gol…