Social Media
Publicitate
Publicat la 3 septembrie 2015 in Editorial

România, în topul marilor şi nedoritelor recorduri

 

 

Cele mai mari evaziuni fiscale

Compania „Lukoil” – filiala din România – a fost trimisă în judecată pentru cea mai mare evaziune fiscală de care se ştie, pînă în prezent, în Istorie. Pagubele au fost estimate a fi în valoare de 1,8 miliarde de euro. Evaziunea a fost posibilă numai ca urmare a complicităţii unor înalţi funcţionari guvernamentali şi a directorilor administraţiei fiscale. Potrivit rechizitoriului, pe lîngă paguba produsă, Compania „Lukoil” a mai beneficiat, în perioada 2008-2012, şi de facilităţi fiscale în valoare de 1,5 miliarde de euro. Speţa nu este singulară, iar suma tuturor ne-ar provoca fiori.

Cea mai ineficientă (coruptă?!) administraţie fiscală din Uniunea Europeană

Deşi, în perioada menţionată, Compania „Lukoil” a jefuit sistematic bugetul României, Agenţia Naţională a Administraţiei Fiscale, condusă de Sorin Blejnar, nu a intervenit pentru stoparea fraudării şi recuperarea sumelor datorate bugetului. Mai mult chiar, numitul director al Fiscului este subiectul unui scandalos dosar judiciar, fiind judecat într-un aşa-zis lot al „Mafiei Motorinei”.

Compania favorizată de fostul premier Emil Boc, prin scutiri şi amînări de plăţi, apare ca sponsor oficial, cu 100.000 de euro, al campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu. Valoarea sponsorizărilor negre ar putea-o cunoaşte, printre alţii, chiar fostul director al Fiscului. Să ne reamintin cum acesta a fost devoalat, într-un transcript al unei convorbiri telefonice cu Traian Băsescu, cum îi raporta „domnului preşedinte” situaţia la zi a datornicilor statului. Cu ce scop, oare, dacă nu pentru recuperarea debitelor, căci nu ne îngăduim să afirmăm cum alţii trîmbiţează, să cuatificăm „parandărătul” din valoarea facilităţilor acordate şi din evaziunea tolerată! În contextul afacerii judiciare în care este implicată Compania „Lukoil”, intervenţiile, fără perdea, ale premierului Victor Ponta, de natură a proteja numita companie de măsurile asiguratorii dispuse de Parchet, în interesul statului şi al anchetei, ne apar cu totul într-o altă lumină. Premierul a criticat public procurorii, deşi o putea face discret, prin mijlocirea ministrului Justiţiei, tocmai în preajma alegerilor prezidenţiale, la care candida ca favorit în sondaje. Dar nu numai atît! Candidatul la Preşedinţia României, Victor Ponta, intervenea în mersul anchetei penale, coordonat cu Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, care acuza, în mod eronat, procurorii că au dispus închiderea rafinăriei Companiei „Lukoil” de la Ploieşti. Asta în timp ce compania era „rezonabil bănuită” că a scos bani din ţară, ca să nu se înregistreze cu profit. Opinia publică, această regină a clasei politice, chiar dacă nu domneşte nicăieri, ar fi, totuşi, îndreptăţită să aibă parte de informaţiile adevărate privind motivele (precizăm „motivele”, căci sînt mai multe!) care l-au determinat pe premier să-şi ofere, în mod public, protecţia politică pentru Compania „Lukoil”.

Cele mai scandaloase afaceri de corupţie muşamalizate

Cum am putea să uităm entuziasmul cu care doamna Laura Codruţa Kövesi a ieşit în lumina reflectoarelor (pentru setea de adevăr a microfoanelor, sau pentru a da poporului, năucit de demagogia şi cleptomania clasei politice, o mare speranţă?!) să anunţe că urmează o mare curăţenie pe scena vieţii politice, de vreo 100 de mari corupţi, inventariaţi în scandalurile judiciare „Microsoft” şi ale „Agenţiei Europene de Apărare şi Securitate”. Minunea anunţată de campioana luptei anti-corupţie nu pare să dureze prea mult. Este, deja, evident că îngroparea scandalurilor la „sursele din exterior” va avea, printre alte consecinţe, şi exonerarea centuriilor politice corupte din România – după regula că unii corupţi sînt buni şi necesari, ca slugi şi instrumente, în timp ce alţi corupţi sînt tot buni şi necesari, dar pentru a fi serviţi ca exemple ale intransigenţei şi fermităţii cu care societatea ne este apărată de marile democraţii împotriva flagelului corupţiei. Morala nu poate fi aceea că mătura din mîna doamnei directoare peste Direcţia Naţională Anticorupţie are o funcţionalitate ambivalentă, cînd nu se face că luptă împotriva corupţiei, pe furiş ascunde gunoaiele penale sub preşul intereselor excluse transparenţei.

Cele mai aleatorii şi aventuriste politici guvernamentale

Acest record, al cărui impact nu poate fi prevăzut, altfel, decît în provocarea unei crize politico-economice şi sociale, cu mare risc de destabilizare a ordinii democatice, deşi a fost caracteristic mai tuturor guvernelor, a devenit mai pregnant odată cu degringolada care a cuprins partidele parlamentare, mai cu seamă cele din coaliţia Puterii, ca urmare a ieşirii la lumină a tenebroaselor ramificaţii politice traspartinice şi transfrontaliere ale unor afaceri de corupţie. Despre ce a fost, este, de acum, Istorie. Sînt presante chestiunile prezente ale politicilor guvernamentale, anunţate şi operaţionalizate intempestiv, fără studiile şi prognozele pe care ar trebui să se fundamenteze deciziile Guvenului. Nimeni nu ar putea afirma că salariile nu trebuie aduse la un nivel rezonabil, care să satisfacă nevoile traiului decent şi să exprime grija societăţii pentru complexitatea, importanţa, specializarea şi calitatea muncii prestate. Numai că această necesitate, cu toată urgenţa ei, nu trebuie satisfăcută după calcule şi impulsuri politicianiste negustoreşti, în sensul peiorativ al cuvîntului. Ex-liderului Partidului Social Democrat, după ce a deraiat şi din partid, nu ar mai trebui să i se permită ca, în calitatea de premier, prin decizii cu efecte imediate, dar fără sustenabilitate pe termen lung să ducă ţara spre un blocaj pe termen lung. Procedînd la majorări salariale pe categorii de profesii, în afara unei legi unitare, Guvernul nu urmăreşte rezolvările de fond ale problemei salariilor pensiilor şi asigurărilor, ci obţinerea de capital electoral şi cosmetizarea imaginii cîtora figuri politice grav şifonate, a căror lipsă din peisaj este la fel de stringentă, precum o lege unică, dar aplicabilă, a salarizării. Nu este de dorit să ajungem în situaţia de a fi prea tîrziu, cînd se va realiza unde ne-a dus aventurismul politic al unora, pe care i-am creditat după vorbe, fiindcă o propagandă politică păguboasă, pliată pe buna-credinţă şi naivitatea noastră proverbială, pe prea mulţi ne-a împiedicat să ne reamintin că „cei prea buni de gură nu sînt, întotdeauna, şi buni de treabă, iar vorba lor lungă…”

General (r) AUREL I. ROGOJAN

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.
ziare