Social Media
Publicitate
Publicat la 26 septembrie 2013 in Alte stiri

Preşedintele Franţei susţine că României îi va fi refuzată aderarea la Schengen

François Hollande şi-a asumat poziţia ministrului de Interne, Manuel Valls, cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei atitudini  ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen, la 1 ianuarie 2014, din cauza neîndeplinirii condiţiilor cerute, susţin surse de la élysée, citate, miercuri, de postul de radio Europe1.fr. fără să se  ofere alte precizări. Europe1 citează pe site declaraţia „majoritatea romilor cu vocaţia de a fi escortaţi în ţara de origine“ şi i-o atribuie lui François Hollande, comentînd că aceasta „seamănă afirmaţiei de marţi a lui Manuel Valls“, ba chiar că nu există aproape nici o diferenţă de poziţie între şeful statului francez şi ministrul său de Interne asupra acestui subiect spinos.„Doar o minoritate caută să se integreze“, ar mai fi declarat preşedintele francez într-un cerc restrîns, după ce Valls a declanşat polemica referitoare la romi. În acelaşi comentariu se afirmă că, în opinia preşedintelui, este vorba, înainte de orice, de a ţine cont de dificultăţile cu care se confruntă aleşii. „Le înţeleg bine“ (aceste dificultăţi), a spus el, amintînd, în trecere, că există zone fragile, precum Seine Saint-Denis şi Grand Lyon, care găzduiesc cele mai importante populaţii de romi. Este o poziţie care depăşeşte chestiunea romilor şi pe care François Hollande şi-o asumă, scrie Europe 1, adăugînd că preşedintele apreciază că se pune, mai degrabă, problema „dacă Franţa are vocaţia să îi primească pe toţi cei care sînt cei mai vulnerabili“. Un ecou la afirmaţia lui Michel Rocard, din 1990, „Franţa nu poate primi toată mizeria lumii“, comentează postul.

ziare