Social Media
Publicitate
Publicat la 17 septembrie 2015 in Alte stiri

IN MEMORIAM CORNELIU VADIM TUDOR

(n. 28 noiembrie 1949, Bucureşti –

  1. 14 septembrie 2015, Bucureşti)

 

 

Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, Bucureşti – d. 14 septembrie 2015, Bucureşti) a fost un scriitor, un politician şi un publicist român, care a deţinut funcţiile de senator şi europarlamentar.

A fondat Partidul România Mare (cunoscut ca PRM). Apogeul carierei sale politice l-a atins în anul 2000, cînd s-a plasat pe locul II în primul tur al alegerilor prezidenţiale. A fost învins în al II-lea tur de Ion Iliescu.

A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. A urmat cursurile Colegiului Naţional „Sfîntul Sava” din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1967. În 1971, a obţinut licenţa la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre Sociologia Religiei. Între 1978 şi 1979, a beneficiat de Bursa Premiului Internaţional Herder, care fusese acordată magistrului său, scriitorul Eugen Barbu, şi a făcut studii de Istorie la Viena. Corneliu Vadim Tudor a fost fondatorul Partidului România Mare şi al publicaţiilor afiliate, „România Mare”, „Politica” şi „Tricolorul”. A fost senator în Parlamentul României, în perioada 1992-2008.

A candidat la alegerile prezidenţiale din 1996, clasîndu-se pe locul 5 din 16 candidaţi. La alegerile prezidenţiale din 2000, a ajuns în turul II, unde a obţinut 33,17% din voturi. În 2004, a candidat la Preşedinţia României şi a obţinut 12,57% din voturi. La alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie 2009, lista PRM pe care a candidat a obţinut votul a numai 540.380 români, adică 5,56% dintre votanţi.În 2014, Corneliu Vadim Tudor şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie.

Conform rezultatelor finale ale alegerilor din noiembrie 2014, Vadim Tudor a obţinut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 349.416 voturi, din numărul total de 9.723.232, situîndu-se pe locul 7 din 14 şi cumulînd circa 3,68% din toate voturile exprimate şi validate. La 7 iunie 2009, a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului România Mare, în 9 luni, pînă în martie 2010, a participat la 15 din 37 de şedinţe în plen – prezenţă de 40,54 %.

Vadim Tudor a murit la 14 septembrie 2015, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost transportat după ce i se făcuse rău. Starea lui s-a agravat după internare: se pare că a suferit un infarct miocardic şi decesul a fost înregistrat la orele 18,30,

Vadim Tudor a publicat 38 de cărţi, din care volume de poezie şi publicistică, unele editate şi în franceză, engleză şi arabă, şi a scris piese de teatru.

A scris împreună cu Sergiu Nicolaescu scenariului filmului „Triunghiul Morţii”, regizat de celebrul actor.

* 1977: Poezii, Editura Eminescu

* 1977: Epistole vieneze, Ed. Eminescu

* 1979: Poeme de dragoste, ură şi speranţă, Ed. Eminescu

* 1981: Idealuri, Ed. Eminescu

* 1983: Saturnalii, Ed. Albatros

* 1983: Istorie şi civilizaţie – Ed. Eminescu

* 1983: Mîndria de a fi români – Ed. sport-turism

* 1986: Miracole, Ed. Albatros,

* 1986: Carte românească de învăţătură, Ed. Fundaţiei România Mare

* 1990, 1991 şi 1992: Jurnal de vacanţă

* 1996: Poems, Ed. Fundaţiei România Mare & Editura Aggi, Torino

* 1998: Piesele de teatru radiofonic:

* Colindul puiului de cerb, 1968,

* Secerişul de iarnă, 1976

* Domnul Tudor din Vladimiri, 1977

* Adevărul la puterea I-a, 1977

* Toată lumea ştie fotbal (premieră în decembrie 1989 la teatrul Constantin Tănase)

* Europa Creştină, 2010, Ed. Fundaţiei România Mare

* Europa Naţiunilor, partea I şi partea a II-a, Ed. Fundaţiei România Mare

* Europa are nevoie de o mare reformă, partea I şi partea a II-a, Ed. Fundaţiei România Mare

* Artificii, 2010, Ed. Fundaţiei România Mare

* Elegii pentru suflete nobile, 2015, Ed. Fundaţiei România Mare

* Pamflete explozive, 2015, Ed. Fundaţiei România Mare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.
ziare